Cuvinte care te inspira

Ca să înaintezi trebuie să-nveți să te oprești

„Adi, dacă ceea ce faci nu-ți aduce rezultatele pe care le aștepți, atunci trebuie să te oprești și să te întrebi: ‘ce nu fac bine?’.” Asta-mi spunea Art, omul care mi-a influențat cel mai mult viața.

Gândirea asta mi-a fost atât de mult timp străină. Am crescut auzind, crezând și sperând că lucrurile se schimbă prin noroc, prin urări de bine sau dacă așa o da Dumnezeu.

Și o mare parte din viață mi-am trăit-o în modul ăsta ratând oportunități și așteptând ca lucrurile să se-ntâmple de la sine.

Definia nebunie mi s-a aplicat ca o mănușe – să faci aceleași lucruri și să te aștepți la rezultate diferite.

Când am început să lucrez în afaceri a trebuit să învăț să gândesc diferit. La-nceput, când nu aveam rezultatele dorite, de vină era piața, vremea, alții erau responsabili, nu mai eu nu.

Lucruri s-au schimbat când eu am început să-mi schimb gândirea. Fără scuze, fără acuze. Eu sunt cel responsabil.

A te aștepta să ajungi în locul pe care-l dorești doar sperând e la fel cum te-ai aștepta ca o corabie să ajungă la destinație purtată de vânt fără să aibă vreun cârmaci.

Speranța-i bună când e tranformată în energie pentru acțiuni, pentru orele extra, pentru zilele lungi. 
Speranța-i bună când simți că nu înaintezi, când nu vezi lumina, când rămâi singur. 
Speranța-i bună când o unești cu credința că ceea ce ai plantat azi, mâine va-ncepe să crească și va rodi.

În încheiere…

Mi-a luat câțiva ani să descopăr principii de viață prețioase. Tu nu trebuie să aștepți atât. 
Mai jos îți las 2, chiar 3:

#1. Caută să-ți înțelegi sentimentele.

Când simt că-n mine se dezvoltă un sentiment de frustare, mă opresc și încep să analizez lucrurile pe care le fac, direcția în care merg. Din păcate, uneori frustrarea e un semn că am mers deja o bucată bună în direcția greșită. Partea bună e că m-am convins că asta nu e direcția în care vreau să merg.

#2. Ascute-ți toporul.
Chiar dacă merg în direcția potrivită, chiar dacă fac ceea ce trebuie, este important să mă opresc constant și să ascut toporul. 
Nu neglija odihna, cititul, joacă, timpul cu prietenii. 
Voi tăia mai repede și mai bine bușteanul din fața mea cu un topor ascuțit.

#3. Discută cu cineva despre frământările și obiectivele tale. Nu pot vedea viața fară mentori și prieteni de încredere cu care pot discuta și analiza faptele, planurile și relațiile mele.

“Fără sfat, planurile dau greș, dar ele reușesc când sunt mulți sfătuitori.”
‭‭Proverbe‬ ‭15:22