Cuvinte care te inspira

(DO NOT) Cross the line!

Aseară citeam că una dintre cele mai importante aspecte în maturizarea noastră emoțională este acceptarea limitelor. Nu mi-a plăcut. Nici acum nu-mi sună bine. Dar mă face să mă tot gândesc la asta. Încerc să combat ideea. În același timp, încerc să-i găsesc susținere.

Joc în dublu rol: avocatul apărării și avocatul acuzării. (Cred că astfel de exerciții sunt bune pentru a ne ascuții capacitatea de a analiza și de a discerne.)

Ca avocat al acuzării, aș spune că am trăit prea mult timp cu limitări impuse de alții și apoi acceptate și adoptate de noi. Aș mai adăuga că acceptarea limitelor ne împiedică să ne dezvoltăm, să realizăm lucruri frumoase care inspiră și lasă-n urmă modele, povești. Cred că aș putea continua pledoaria iar juriul ar aproba și susține discursul meu.

Acum, dacă aș intra în pantofii (care mă strâng un pic) ai avocatului apărării, aș susține limitele spunând: – că ele ne protejează. Copiii cresc în siguranță și se dezvoltă corect când au limite sănătoase. Apoi, ne protejează de noi înșine. (Câte decizii proaste era să iau dacă nu aș fi ales să trăiesc între limite…) – ne ajută să ne concentrăm și să scoatem ceva bun din munca noastră.

Aș trăi bucăți de vreme în Mongolia, Japonia, Germania, într-o comunitate de amish din America și multe alte locuri din lumea asta frumoasă, aș schimba meserii și slujbe pentru că-mi place să descopăr, să experimentez. Dar timpul meu este limitat și nu le-aș putea face pe toate.

O parte din ele le voi încerca. – ne determină să scoatem ce-i mai bun din situația prezentă. A accepta limitele înseamnă a le înțelege și a le folosi în avantajul tău: „când viața îți oferă lămâi, tu transformă-le în limonadă.” „dacă hârtia cu lipici (insuficient de puternic) distruge o cerere de producție, transform-o în post-it-uri!” Întrebarea mea este: cum mai putem folosi limitele în a ne propulsa în scopul nostru?

Foto sursa: pixabay.com